O altă poveste de iubire te poartă printre sentimente și emoții, toate desfășurate pe mai multe continente, mai ales pe cel asiatic, aproape de masivul himalayan, în Bhutan, tărâmul fericirii (regatul are așa-numitul gross happiness index, un fel de PIB pentru fericire). Romanul a primit o ediție nouă, cu 304 pagini.
Fragment
Mulți se sperie, după un așa-zis eșec în iubire, să mai aibă o relație. Aleg să se închidă, să se opună, să își plămădească straturi de protecție, veritabile scuturi în calea sentimentelor răvășitoare. N-aș recomanda neapărat asta. Izolarea e generatoare de boală, iar în lipsa iubirii trăim în noi stări care n-au nicio congruență cu armonia. Aș recomanda să încercăm iar și iar, până ajungem în punctul în care găsim și chimie, și comunicare, și maturitate. Aș comite o uriașă eroare să spun cuiva că o relație va merge de la sine. Nu, nu va merge niciodată de la sine. Ea va avea nevoie constantă de mai multe tipuri de combustibil, de energie, timp, dedicare, creativitate, înțelegere, simpatie, empatie, compasiune, ascultare, îmbrățișare, dialog și multe alte ingrediente atât de necesare.
Mă gândesc acum, cu uimire, la jocul Anei cu ghicitul în cafea. O să ajungi departe tu, vei scrie și cărți, vei fi iubit, o să ai și noroc. Scrie clar aici. Dar vei și suferi mult. Ai în tine partea asta de rătăcire, de suferință cruntă. Tu te rupi când îi vezi pe alții că suferă, iar asta nu e mereu bine. A avut dreptate în tot.
Despre autor:
Vasi Rădulescu este medic specialist internist. Pregătirea și-a făcut-o în secții de terapie intensivă cardiologică, de unde, chiar dacă pare un mediu total nepotrivit, a cules o mulțime de povești frumoase. Vasi face educație pentru sănătate de aproape 10 ani, cu postări pe social media, articole, cărți. În anul 2018 a fost declarat cel mai bun medic comunicator în online. Are două prezentări TEDx, iubește plimbările, cărțile, toamna. Prin proiectul nou, motivasion.ro, își dorește să inspire și motiveze cât mai mulți oameni să trăiască o viață grozavă.
17 recenzii pentru O altă poveste de iubire
Nu există încă recenzii.