Culorile uitării este o carte cu și despre memorie, importanța înțelegerii proceselor din creierul nostru, fundamentele sănătății mintale. Ea plonjează mai ales în maladia uitării patologice, boala Alzheimer, pe care cu toții ar trebui să o cunoaștem.
Ediția nouă a cărții vine cu 304 pagini pline de informații valoroase.
Ce vei învăța din carte?
🌿 cum funcționează creierul
🌿 cum ținem minte lucruri
🌿 cum uităm
🌿 cum să avem grijă de ceilalți
🌿 cât contează să te ferești de depresie (legătura cu inima, da)
🌿 cum să ferești de singurătate
🌿 și multe alte lucruri
Fragment
Când asistenta mi-a povestit despre doamna în alb, mi-am imaginat un personaj anost, chiar dacă Rafaela, cunoscându-mă, mi-a promis că voi avea un șoc impregnat în emoții pozitive. Am pătruns cu oarecare rezervă amestecată cu emoție în salon și, când i-am auzit povestea, m-am întristat, știind că e vorba de un alt caz din multiplele de patinaj între planurile reale și imaginare, când mintea pare că nu mai face nicio diferență. Însă, la naiba, tot ce spunea părea să aibă o ancoră puternică în realitate. Trecutul ei tot se potrivea, chiar vorbea în engleză, franceză, italiană sau spaniolă. Iar când a început să cânte divin, în acel crâmpei de lumină oliv ce intra timidă în aerul negricios, am rămas cu gura căscată. Fusese, pesemne, cântăreață de operă. Nu avea cum să proiecteze și acea componentă, să falsifice vocea. Ea era pur și simplu, desăvârșită cu acutele ei, cu inflexiunile aproape ireale. Rafaela nu a mai contat în acele clipe. Nici cealaltă doamnă care stătea în salon. Eram doar eu cu doamna în alb, ca o transpoziție cu acea seară când am pătruns singur în Sagrada din Barcelona, la miezul nopții, iar o doamnă a cântat la orgă Adagio, parcă doar pentru mine. Am simțit la fel momentul, era revelator și relevant în evoluția mea. M-am tot gândit ulterior la trecutul ei, la toată evoluția – cum nu am găsit nicio informație, tot ce am putut să fac a fost să-mi imaginez câteva bucăți din viața acestei misterioase cântărețe de operă, ajunsă prin toate colțurile și scenele lumii, dar acum retrasă într-o pătură incertă a realității. Este incredibilă posibila evoluție a unor oameni. Căderea asta. Pierderea minților. Amestecarea amintirilor. Și incertitudinea că, orice ai face, nu ai nicio garanție că nu vei ajunge cândva la fel. Sigur că e-n responsabilitatea ta să ai grijă de tine, să te ții departe de factorii clasici de risc, să socializezi, să te hrănești corect, să dormi bine, să eviți viciile, însă mi-ar plăcea să pot spune că există o rețetă perfectă pentru o prevenție deplină. Din păcate nu există. Asta nu înseamnă, desigur, că nu trebuie să avem grijă de noi. Mai departe, pentru principiile și obiceiurile noastre, mai planează un hazard, o loterie. Și asta e o măreață lecție care ne spune cât de important este să ne bucurăm de aici și acum, de ce avem, de posibilitatea construirii de noi povești. Viața nu vine cu nicio garanție.
Despre autor:
Vasi Rădulescu este medic specialist internist. Pregătirea și-a făcut-o în secții de terapie intensivă cardiologică, de unde, chiar dacă pare un mediu total nepotrivit, a cules o mulțime de povești frumoase. Vasi face educație pentru sănătate de aproape 10 ani, cu postări pe social media, articole, cărți. În anul 2018 a fost declarat cel mai bun medic comunicator în online. Are două prezentări TEDx, iubește plimbările, cărțile, toamna. Prin proiectul nou, motivasion.ro, își dorește să inspire și motiveze cât mai mulți oameni să trăiască o viață grozavă.



Cărți copii – 19 lei
Cărți
Pachete speciale
Lectură plăcută, transmite emoție.
Dar "hai să ne tragem sufletele!", propun și eu.🙂
Lăsând deoparte detaliile pe care le-ați tot repetat, aparținând unor amintiri scrise cu aceleași cuvinte de n ori, mi-am notat câteva idei revelatoare: "adevărul crud nu se coace dacă-l lași în soare", "acel drum construit sub tălpi fără oprire", "ne bate viața de ne sar toți fulgii", "ziua bună nu se cunoaște de dimineață, ci seara târziu", "orice lumină e bună, mai ales cea care oprește timpul".
Mi-am imaginat "povestea unui adidas, spusă în 7 puncte aparent simple" și m-a impresionat cazul cu domnul D.
Vă felicit pentru dedicația și implicarea alături de acei oameni care chiar aveau nevoie de Cineva și de la care ați învățat într-un mod sensibil faptul că suntem "prea mici pentru a o apuca iar de la început, prea mari pentru a mai exista"!...
"Asta-i viața, măi copile. Tu să mergi cumva cu sufletul în tine", v-a spus bunica.
Se pare că ați ascultat-o și ați înțeles faptul că "viața nu e pe ani, ci pe zile, iar uneori, chiar pe clipe".
Mi-a plăcut tot ceea ce am găsit în valiza aceasta, inclusiv cartea "Micul Prinț", cu care ați rămas de la domnul Reni.
"Crezi că poți ține minte totul, dar de multe ori te uiți până și pe tine" este o altă afirmație atât de profundă și care parcă definește pe toți cei care nu știu sigur ce vor avea la dispoziție pentru a "picta" în continuare: "culori ale ținerii de minte sau ale uitării".
Dați-mi un semn în legătură cu această recenzie!...
Vă doresc zile frumoase în continuare!