Bunica îmi făcea orez cu lapte

Am așternut în „Să-ți pui o dorință” niște punți fine cu prima mea carte, „Dragă inimă”. Sper că cei care le-au parcurs cu drag pe amândouă au simțit emoțiile inerente.

Maya e bunica mea, cea care, după o fractură de femur, a stat în același pat vreme de treisprezece ani (timpul acesta, a propos, a dat și vârsta personajului principal, puștiul cu cercurile negre pe cap). Am simțit nevoia să o eliberez, să-i ofer libertatea pe care nu a avut-o atâta amar de vreme, făcând-o țestoasă zburătoare, bașca și deținătoare de răspunsuri la cele mai alambicate întrebări, bucătăreasă extraordinară de mâncăruri aproape banale, dar grozave în felul lor. I-am pus ochi calzi, cum îi avea și ea. I-am pus mâini (vorba vine, că oricine știe că o țestoasă nu are mâini, ci aripioare) cu care prinde câte o sticlă de lapte din Calea Lactee, că e mult lapte în ea, doar de asta se cheamă așa. Da, e o metaforă a întâmplării în care, pe ploaie, bunica s-a dus la o vecină să-i ceară sticla de lapte de un litru pe care mi-o promisese după ce-i scosesem sfecla din toată grădina.

„Bunica îmi făcea orez cu lapte, scovergi, cartofi la cuptor și tot ce mai voia mușchiul meu. Nu știu exact care mușchi, dar înclin să cred că e vorba despre tunica musculară a stomacului. Când mănânci cu bunica aproape, de la emoții poți avea palpitații. Dacă îi spui că ai palpitații, ea îți aduce un extraveral, dar tu nu-l iei, că pastilele sunt pentru bătrâni. Tu mănânci și emoțiile mor. La fel mai poți avea când bunica vine la festivitatea de premiere de la sfârșitul anului școlar. Sau când, după ani în care a venit la rândul, nu mai vine. Și-atunci ai lua și extraveralul, dar nu-l mai ai.” scriam eu în Dragă inimă.

„Printre ele, mă voi schimba și undeva, într-un colțișor bine iluminat, voi ști că mă așteaptă o fostă bunică, poate cea mai tare din univers, cum sunt de altfel toate bunicile. Pentru că ruptura de timp se va anula, voi putea atunci să mănânc lângă ea orezul cu lapte, cu multă scorțișoară deasupra, cu și mai multe emoții în mine.” am scris în Să-ți pui o dorință.

Și punțile nu se opresc aici, dar vă voi lăsa să pășiți pe ele singuri. Să-ți pui o dorință e disponibilă aici, la noua editură proprie. Iar „Dragă inimă” a ajuns și ea, într-o minunată ediție specială, cu bonus de 5 capitole conținând alte povești… despre inimă.

Vasi Rădulescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

înscriere