30 de lucruri pentru o viață sănătoasă

30 de lucruri pentru o viață sănătoasă

Îmi plac listele. Ele ajută mult la structurarea informației, sunt ușor de parcurs și pot servi drept model motivațional. Cred cu tărie că dacă fiecare ar încerca să-și ghideze un pic ziua după aceste lucruri relativ simple, ar duce o viață mult mai bună. Până la urmă, felul în care ne arhitecturizăm o zi ne arată felul în care ne vom trăi întreaga viață. Depinde de noi cum alegem să realizăm ceva, să învățăm elemente, să folosim timpul, să ne alegem alimentele pe care le introducem în corpul nostru, să ne mișcăm prin lume, să stăm în liniște, să ne bucurăm de timpul avut, să-i oferim inimii liniște și povești frumoase. Nu alerg după rețete pompoase și răspunsuri complicate. Îmi place ca totul să fie cât mai simplu. 

Mulți scriitori au pornit de la niște liste și au realizat apoi cărți ce au ajuns la milioane de oameni. Un exemplu este Jordan B. Peterson, a cărui carte 12 reguli de viață a plecat de la o listă publicată pe Quora, o platformă de cunoaștere în care listele sunt extrem de populare.

Iată lista mea:

1. Treziți-vă și nu mai stați niciun minut în plus în pat. E timp mort. Trezirea la aceeași oră oferă energie, timp pentru un mic dejun relaxant, citit, meditație, puțin sport. Ea reglează și somnul, fiind recomandat să procedăm la fel inclusiv în weekend. Lenea dulce poate să existe fără probleme, e o formă excelentă de debarasare și odihnă, dar să fie excepție, nu obicei.

2. Meditați un sfert de ceas, într-un loc cât mai liniștit. O puteți face imediat după trezire și/sau seara. Stați comod, respirați adânc și controlat, concentrați-vă pe diferite zone ale corpului, apoi plimbați gânduri pozitive de colo-colo, respingând orice altceva. Meditația este studiată intens în medicină, iar rolurile ei sunt recunoscute. Avem nevoie de ruperi de ritm, de retrageri în care să stăm doar noi cu noi, în liniște, respirând adânc, controlat. 

3. Țineți-vă lucrurile din jur în ordine. Faceți patul înainte de toate. Țineți totul cât mai ordonat și curat. Pare un clișeu, dar ordinea chiar înseamnă progres. E minunat să găsești repede un obiect pentru că știi exact de unde să-l iei, să te întorci acasă și să găsești curat, să te arunci în așternuturi proaspete.

4. Luați un mic dejun liniștit, fără distrageri de atenție. El poate conține un senviș, fructe, cereale (ideal înmuiate din timp, să se digere mai ușor), lapte, orice vă place în cantități moderate. Puteți bea o cafea sau o cană de ceai verde sau negru, ideal fără zahăr.

5. Faceți sport, de la înot până la jogging. Faceți sport ușor chiar dacă aveți probleme cu inima, spre exemplu după un infarct miocardic sau după conversia unei fibrilații atriale (după consultul medicului, desigur). Sportul ne menține într-un tonus fizic și psihic excelent, reducând considerabil riscul unor afecțiuni. Sedentarismul este, din păcate, din ce în ce mai frecvent, iar el, coroborat cu alte obiceiuri nocive, poate atrage consecințe nefaste.

6. Un duș cu apă mai rece este tonifiant și anxiolitic. Poate ajuta și la ameliorarea hipersudorației. Dușul de dimineață are și o componentă meditativă, dar și de realizare a unui plan scurt de atac al zilei ce tocmai se deschide. Spălați părul cu apă călduță, iar dacă suportați, reduceți treptat temperatura apei pentru restul corpului. Puteți să încercați și o altă variantă, alternând cald – rece de mai multe ori. 

7. Cuprindeți-vă ziua între două zâmbete. Energia pozitivă atrage energie pozitivă. Zâmbiți! Veți face totul mult mai ușor. Tineți minte asta: un comportament aspru, egoist și rece îi închide omului în față toate ușile și mai ales toate inimile. Omul vesel, deschis, recunoscător și bun va avea în jurul lui un univers pozitiv, plin de oportunități și de iubire.

8. Învățați să trageți acțiunea lângă intenție. Degeaba vrem să facem ceva dacă rămânem la stadiul de idee. Acționând, făcând lucruri aparent mărunte, generăm o stare de bine în noi. Important este să acționăm, depășind incubatorul de idei. Idei poate avea oricine, reușește cel care le și aplică. El poate greși de o mulțime de ori, dar asta nu face decât să-l întărească, să-i ofere lecții. Visați și mergeți pe drumul visurilor voastre, după cum prea bine zicea Thoreau.

9. Nu mâncați prea mult la prânz. Cei ce se îndoapă la masa de prânz devin imediat somnolenți – motivul este redistribuția sangvină. Scade și randamentul intelectual. O masă cu doze moderate din mai multe tipuri de alimente este ideală pentru prânz. Gândiți-vă să așezați 2/3 din calorii în prima parte a zilei.

10. Respirați adânc aer curat, repetat. Există tehnici de respirație, multe utilizate și în meditație. Creierul se va simți excelent și veți gândi totul mult mai limpede. Trageți aer adânc, țineți aerul în plămâni pentru 8-10 secunde, expirați prelung. Repetați. Găsiți un loc adecvat pentru asta (capitala e infectă în multe zone). Puteți întrebuința și aplicații speciale care se găsesc pentru telefoane sau ceasuri inteligente.

11. Dormiți cam opt ore pe zi. Este unul dintre cele mai importante aspecte ale vieții. Fără cafea și alte substanțe excitante (alcool) în a doua parte a zilei, fără lichide multe seara, fără cină bogată, fără sport după șapte seara, fără televizor. Citiți un roman ușor, respirați adânc, meditați, scrieți în jurnal, așterneți pe o hârtie lucrurile care vă macină. Din păcate somnul este un capitol tot mai discriminat și nici nu băgăm de seamă ce repercusiuni atrage asta. Somnul deficitar este risc pentru orice afecțiune, de la boli de inimă la accident vascular cerebral. Puneți mare preț pe somn.

12. Faceți cu o seară înainte sau dimineața o listă cu 5-7-10 lucruri pe care vreți să le faceți în ziua respectivă. Sau cu idei pe care ați vrea să le materializați cândva. Veți scăpa de gândurile în exces și-n același timp vă veți motiva să realizați acele lucruri.

13. Oferiți-vă mici recompense după ce ați făcut anumite lucruri. Avem un mecanism complex al recompensei în creier, bazat pe dopamină, iar el poate funcționa de minune ca stimul pentru ducerea la capăt a unei sarcini.

14. Cina trebuie să fie cât mai ușoară. Fără fructe. Fără alimente grele. Fără alcool. O vorbă veche spunea că dimineața trebuie să mâncăm ca un rege, la prânz ca un prinț, iar seara ca un sărac (luați doar ideea vorbei, fără să jignim pe cineva).

15. Comunicați cu cei din jur. Suntem ființe sociale și ne simțim mai bine stând alături de semenii noștri, vorbind cu ei, râzând cu ei, îmbrățișându-i, iubindu-i. Legăturile veritabile interumane asigură sănătate și longevitate. Aduceți-vă aminte de acele zone albastre din Sardinia, Grecia, Costa Rica, Japonia, în care oameni aveau legături frumoase între ei, trecând lejer de 90 – 100 de ani.

16. Trăiți totul cu uimire. Lăsați-vă impresionați de tot ce se întâmplă în jurul vostru și fiți recunoscători pentru că ați primit cel mai frumos cadou: viața. Aduceți-vă aminte de pacienta cu tulburarea de ritm și înscrisul ei din acel carnețel.

17. Simplificați, nu complicați. Păstrați mai puține lucruri materiale în jurul vostru. Reduceți cheltuielile inutile. Renunțați la oamenii care vă trag în jos cu energiile lor negative. Reduceți opțiunile multiple care vă solicită mintea. Simplificați tot ce puteți.

18. Lărgiți zona de confort. Numai așa puteți evolua. Cunoașteți oameni noi, faceți lucruri noi, învățați alte și alte informații, căpătați alte și alte aptitudini. Nu veți putea niciodată să ieșiți din zona de confort, dar o puteți extinde prin confruntarea mai ales cu elementele care vă produc frică. De cele mai multe ori frica este nefondată, o proiecție care ne pune saboți pe roți. Ne adaptăm ușor și putem depăși orice, trebuie doar să avem curaj și deschidere. 

19. Hidratarea e deosebit de importantă. Beți apă în mod constant. Avem un centru al setei în creier, dar nu lăsați centrul să facă singur lucrurile. Sucurile carbogazoase sunt nocive. Chiar și cele dietetice, cu înlocuitori care substituie zahărul, cresc riscul cardiovascular, neurologic, chiar și de diabet zaharat. Beți apă simplă, dar ascultați-vă mecanismele corpului și nu exagerați (apa e toxică în cantitate mare). Hidratați-vă suplimentar în timpul efortului fizic, când e cald afară, când sunteți în medii în care transpirați mult.

20. Călătoriți. E una dintre investițiile cele mai bune pe care le puteți face. Descoperiți locuri pe care le așezați undeva în voi, ca amintiri minunate. Citiți despre țările în care mergeți, iar dacă puteți depăși turismul de masă, intrând în particularitățile țărilor, făcând aventuri și explorări de locuri mai puțin vizitate, cu atât mai bine. Descoperiți oameni cu care puteți lega punți ce nu se vor rupe niciodată. Lumea e mică, oamenii sunt mai legați între ei decât credem, iar călătorind ne dăm seama de asta cu ușurință.

21. Dacă puteți face un lucru în câteva minute, abordați-l imediat și nu-l lăsați pentru mâine, pentru că acel mâine poate deveni perpetuu. Faceți lucrul repede. Asta vă va da ritm și apetit pentru a face tot mai multe, vă veți simți bine, veți intra în ritm, vi se va face poftă de elemente adiacente din listă.

22. Visați. Cu ochii deschiși sau închiși, visați la o viață mai bună. Veți pune bazele schimbării și totul se va petrece așa cum vă doriți cel mai tare, dacă aveți mintea concentrată pe acel lucru. Cu ambiție apoi, luptați, puțin câte puțin, să construiți schimbarea. A se corobora aici cu punctul 8, idee și acțiune.

23. Citiți în fiecare zi, cât de mult puteți. Luați o carte cu voi oriunde, la metrou, la o cafenea, la job. Ajungeți în locuri multiple fără să vă mișcați din loc. Recurgeți seara la un roman ușor, mintea se liniștește mai bine așa, veți dormi mai eficient. Motivați-i și pe ceilalți să citească, pentru că țara noastră, din păcate, e pe ultimul loc în Europa la consumul de carte.

24. Felul în care vă consumați o zi vă arată felul în care vă trăiți întreaga viață, după cum bine spunea Anne Dillard. Dincolo de orice concept, sunt mari șanse să aveți una singură. Iubiți-o și iubiți-vă, iubindu-i pe ceilalți în același timp. Aveți două deziderate mari și late în bucata asta de lumină de-o numim viață. Primul este să vă descoperiți, să vă cultivați, să aveți cât mai mult grijă de voi, să învățați să vă iubiți. Al doilea este să faceți bine, cât de mult puteți, în jurul vostru. Implicați-vă în acțiuni de voluntariat, ajutați alte persoane, donați cauzelor care merită sprijinul vostru, lăsați o bucățică din inima voastră în fiecare loc prin care treceți.

25. Îmbrățișați creativitatea. Scrieți, compuneți, inventați, desenați, imaginați, visați. Când faceți ceva creativ, viața devine mult mai interesantă. Foarte multe activități au și rolul de a ne distrage atenția de la problemele cotidiene, așadar extrabeneficiu!

26. Țineți un filtru: respingeți lucrurile negative care vă pot măcina și acceptați înăuntru lucrurile pozitive. Cele negative rod, se acumulează, dau peste cap toate raporturile dintre organele noastre. Cele pozitive ne înalță.

27. Spuneți un lucru pozitiv când ajungeți seara acasă. Da, vi se vor întâmpla multe chestiuni negative în trafic, la un ghișeu, la birou. Dar și multe pozitive. Când ajungeți acasă, povestiți ceva frumos celorlalți. Veți seta energii pozitive și veți vedea cum ceilalți se vor plia pe starea impusă de voi.

28. Plimbați-vă pe jos în fiecare zi. Mersul pe jos e sănătate curată. 3-5-7 kilometri, încercați să parcurgeți anumite distanțe, la pas susținut. Nu e nevoie să faceți un anumit număr de pași, ci să aveți o constanță, să cultivați mișcarea aceasta și să vă bucurați de plimbare. Dacă puteți evita zonele cu aglomerare de mașini și alți emițători de noxe, cu atât mai bine.

29. Mai puține scuze. Mă doare una și alta, sunt obosit, nu am energie, mi-e teamă, nu am chef. Pentru ceilalți, veți fi un ghimpe în pulpa degetului. Renunțați la toate scuzele și începeți să faceți lucruri, să ieșiți din zona de confort, să vă recâștigați forma și ritmul, să-i uimiți pe cei de lângă voi cu optimismul vostru. Nimeni nu vrea prieteni care se plâng tot timpul.

30. Încercați să faceți cel puțin o faptă bună pe zi. Există pe undeva o compensare în viață și lucrurile vi se vor întoarce când vă așteptați mai puțin. Dar nu vă gândiți că se vor întoarce, că aici e toată frumusețea.

Decideți singuri dacă punctele alese de mine vă convin și le puteți îmbrățișa, acomodându-le în viețile voastre, puțin câte puțin, până veți reuși să aveți cât mai multe, poate chiar pe toate. Ar fi un mare câștig pentru voi și pentru cei de lângă voi. 

Vasi Rădulescu

Materialul a fost inclus în cea mai nouă carte a mea, Medicina povestită: Despre inima ta. Mai jos găsiți cartea, dar și câteva pachete speciale care au reduceri semnificative.

-23%
bestseller
(355) 40.00 lei
-32%
Hot
(27) 40.00 lei
-32%
must have
(18) 40.00 lei
-32%
Trending
(5) 40.00 lei
-32%
Must have
(33) 40.00 lei
-22%
Must read
(1) 35.00 lei
-32%
Bestseller
(65) 40.00 lei
-32%
Nou
(36) 40.00 lei
-37%
Must have
-32%
Trending
-32%
Biografie
(16) 40.00 lei

2 thoughts on “30 de lucruri pentru o viață sănătoasă

  1. Andreea says:

    Minunate învățături! Le stiam pe multe dintre ele, dar itk miltunesc cu recunoștință infinită pentru aducerea aminte. Infinite binecuvantari!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *